Săptămâna de rugăciune ecumenică

A început săptămâna de rugăciune ecumenică, în care diferitele culte sunt îndemnate să se roage împreună pentru pace, cooperare și unitate.

În principiu, e o inițiativă lăudabilă, dar e umbrită de câteva aspecte:

  • la aceste rugăciuni nu iau parte toate cultele prezente în România (cele mai multe nu au fost invitate)
  • BOR pe de o parte se preface că participă,

Iran

Se pare că Iranul a înțeles în cele din urmă că e mai bine să respecte reglementările internaționale privind energia atomică și astfel scapă de sancțiuni.

În alte privințe mai sunt unele probleme, dar e un început pentru normalizarea relațiilor cu comunitatea internațională.

 

Am renunțat la bancuri

După cum vedeți, am șters rubrica de bancuri.

Intenția rubricii respective era să vă înveselească, dar am constatat că nu toată lumea gustă umorul.

În consecință, păstrăm pe site rubricile serioase, iar bancurile le vom spune între prieteni.

Viscol

Iarna și-a intrat în drepturi și acum chiar ninge serios.

Ca în orice iarnă, autoritățile sunt depășite de situație și avem drumuri blocate, școli închise și toate celelalte probleme cunoscute.

Țările nordice au parte de mult mai multă zăpadă, dar reușesc cumva să rezolve problema.

La noi, fiecare ninsoare dă țara peste cap.

Efecte economice ale fotografiei digitale

Cu două decenii în urmă, industria fotografică era bazată pe filme fotografice, hârtie, ateliere de developat și altele asemenea.

Majoritatea oamenilor își permiteau un aparat foto, dar pentru a developa filmele și a transfera imaginile pe hârtie apelau la atelierele fotografilor profesioniști.

Pe de altă parte, exista o întreagă industrie care producea filme și hârtie foto precum și reactivii necesari pentru developare.

Agenda melomanului în săptămâna 18-24 ianuarie 2016

Miercuri, 20 ianuarie, ora 19, la Sala Radio, puteți asculta Concertul Orchestrei de Cameră Radio.

Joi și Vineri (21 și 22 ianuarie), ora 19, la Ateneu, puteți asculta Concertul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”.

Vineri, 22 ianuarie, ora 19, la Sala Radio, va avea loc Concertul Orchestrei Naționale Radio, solist Alexandru Tomescu.

Grup record de imigranți în România

Azi dimineață, agențiile de presă au anunțat că a fost interceptat un grup de 60 de imigranți ilegali care au intrat în România.

Nici unul nu era din Siria și nici unul nu intenționa să rămână aici.

Toți vroiau să meargă în Germania, România fiind doar o țară de tranzit.

Poliția de frontieră și-a făcut datoria și i-a interceptat,

Cine e de vină?

De fiecare dată când se întâmplă câte un accident cu navele care transportă imigranți clandestini, există o categorie de propagandiști care încearcă să dea vina pe noi (aici intră toată populația Europei) pentru moartea respectivilor.

Mie nu mi se pare corect.

Nu i-am suit noi în bărcile alea nenorocite, nu am încălcat noi regulile de navigație și nici măcar nu i-am chemat noi aici.

Ziua culturii naționale

Pe 15 ianuarie este Ziua Culturii Naționale.

Data coincide cu ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu.

Cu această ocazie vor avea loc mai multe spectacole și întruniri festive atât în cinstea Zilei Culturii cât și în memoria poetului.

Therme

Pe 14 ianuarie 2016 are loc deschiderea oficială a complexului Therme București.

De fapt, complexul nu e chiar în București ci în Balotești, Ilfov și este cel mai mare complex termal din România.

Complexul e un fel de seră imensă în care găsiți saune, piscine, palmieri, orhidee și tot felul de spații de relaxare.

Lansare de carte

Astăzi are loc lansarea versiunii în limba română a cărții „Numele lui Dumnezeu este Milostivirea” de Papa Francisc.

Cartea apare la Editura Trei și va fi disponibilă în librării începând de azi.

Și eu cred că religia ar trebui să-i învețe pe oameni mila, dragostea și buna înțelegere, iar jihadul absurd practicat de Daesh și BOR nu are nici o legătură cu Dumnezeu.

Basarabia turistică

Din rațiuni care țin de geografie și afaceri, am vizitat Republica Moldova mai des decât alte țări.

Dar asta nu înseamnă că o consider o atracție turistică.

Nu au nici munți, nici mare, iar infrastructura turistică e modestă.

E cea mai săracă țară a Europei și asta se vede peste tot.

De ce prefer un guvern politic

Experiența ultimelor decenii ne-a arătat că guvernele „tehnocrate” sunt cea mai proastă soluție.

Un guvern politic nu își permite să facă prea multe prostii pentru că are în față noi alegeri și nu are interes să piardă voturi.

În schimb, guvernele „tehnocrate” (care de fapt sunt doar guverne fără o culoare politică asumată) nu își propun să câștige alegeri și de aceea nu le pasă nici de țară,

Roșia Montană – Monument

Ministrul Culturii a decretat localitatea Roșia Montană monument istoric.

Asta înseamnă că acolo nu se va mai putea face minerit de nici un fel și nici alte activități industriale.

Pentru problemele ecologice se mai puteau găsi soluții (sunt mai multe metode de extragere a aurului și se putea găsi una acceptabilă pentru mediu),

Globurile de aur

Au fost acordate premiile „Golden Globe” pe anul acesta.

  •  Cel mai bun film – categoria dramă a fost desemnat „The Revenant”
  •  Cea mai bună comedie este „The Martian”.
  • Cel mai bun actor dintr-o dramă este Leonardo di Caprio în „The Revenant”
  • Cel mai bun actor dintr-o comedie este Matt Damon în „The Martian”

Guten Morgen, Frau Merkel!

Angela Merkel a declarat că Germania va expulza imigranții infractori.

Bună dimineața!

Asta trebuia să facă de la bun început.

Am spus și repet:

Sunt de acord să primim și să ajutăm oameni nevinovați care sunt victime ale războaielor din țara lor, dar în nici un caz nu sunt de acord să transformăm Europa în „raiul infractorilor”.

Newer entries
Older entries