Geopolitică și energii „verzi”

Am spus și anterior că sunt un susținător al energiilor alternative. Primul motiv este de natură ecologică, dar aș zice că acum avem și motive de natură geopolitică.

Principala sursă se finanțare a dușmanilor Uniunii Europene este reprezentată de petrol și gaze.

Pe de o parte, dependența actuală de aceste resurse energetice externe crează o vulnerabilitate la nivel european,

Kilipirim

Între 30 martie și 3 aprilie are loc la Unirea Shoping Center ediția 2016 a târgului de carte Kilipirim.

Participă edituri ca Humanitas, Rao, Litera, Niculescu, Trei, Curtea Veche și altele.

Editurile prezente la târg oferă discount-uri semnificative la cărțile din ofertă, cele mai ieftine cărți putând fi achiziționate cu 1 leu.

Mario Vargas Llosa

Astăzi scriitorul peruan Mario Vargas Llosa împlinește 80 de ani.

 Opera lui, inspirată din realitățile Americii Latine, a fost recunoscută pe plan internațional și i-a adus un premiu Nobel pentru literatură.

 Am citit câteva din romanele lui și pot spune că toate mi-au plăcut, dar cel mai mult m-a impresionat „Războiul Sfârșitului Lumii”,

Unirea cu Basarabia

Astăzi este și aniversarea unirii Basarabiei cu România, prilej cu care unii vorbesc despre posibilitatea unei noi uniri de acest gen în zilele noastre.

Această regiune are o istorie de mii de ani și în acest timp a aparținut României doar între 1918 și 1940.

Unirea de atunci s-a produs într-un context special: în Rusia s-a instaurat comunismul,

Paște fericit

Astăzi creștinii (atât catolicii cât și protestanții) sărbătoresc Paștele.

 Le urez un Paște fericit!

Agenda melomanului pentru săptămâna 28 martie – 3 aprilie 2016

Marți, 29 martie, ora 19, la Ateneu puteți asculta recitalul cameral „De la cuvânt la sunet”.

Miercuri, 30 martie, ora 19, tot la Ateneu puteți asculta un concert cameral susținut de Nicolae Maxim, Iosif Ion Prunner, Elena Chiciuc, Silvia Porscurchina, Ilinca Lorentz și Giorgiana Simonov.

Miercuri, ora 19, la Sala Radio puteți asculta Concertul Orchestrei de Cameră Radio.

Din nou religia ucide

O nouă serie de atentate teroriste a avut loc la Bruxelles.

Terorismul e o amenințare reală și trebuie combătut cu fermitate.

Am spus-o și o repet: occidentul a făcut o mare greșeală când a permis formarea acelor enclave în care legile statului nu se mai aplică (sub pretextul aplicării unor legi de natură religioasă).

Ziua Fericirii

Astăzi, unii sărbătoresc Floriile, alții Paștele Cailor (nu e banc, e sărbătoare reală), dar există și o sărbătoare internațională pe care ar trebui să o avem în vedere toți:

Pe 20 martie se sărbătorește Ziua Internațională a Fericirii.

Vă doresc tuturor să fiți fericiți!

În același timp, ar trebui să ne gândim cu toții nu doar la fericirea noastră individuală ci și la fericirea celorlalți.

Dumnezeu pedepsește Biserica!

După incendiul de la „Colectiv”, jihadiștii ortodocși în frunte cu mult prea fericitul Daniel au strigat fericiți că „Dumnezeu i-a pedepsit pe cei care ascultă rock”.

Aseară, la o biserică din comuna argeșeană Valea Danului a izbucnit un puternic incendiu care a provocat distrugeri importante.

Oamenii se adunaseră acolo pentru vecernia sărbătorii „Duminica Ortodoxiei”.

Agenda melomanului pentru săptămâna 21-27 martie 2016

Marți, 22 martie, ora 19, la Ateneu puteți asculta un recital cameral susținut de Mihaela Martin și Plamena Mangova.

Tot marți, la Sala Radio va concerta formația Imago Mundi.

Miercuri, 23 martie, ora 19, la Sala Radio puteți asculta „Imperialul” de Beethoven și alte piese clasice interpretate de Orchestra de Cameră Radio.

Acordul UE-Turcia și drepturile omului

La ultimul summit european a fost aprobat acordul UE-Turcia pentru limitarea migrației ilegale.

 Unele ONG-uri s-au grăbit să afirme că acesta ar încălca dreptul la azil.

 Eu cred că ONG-iștii respectivi nu au citit acordul.

 Cei care solicită azil și îndeplinesc condițiile legale de acordare a azilului vor beneficia în continuare de protecția UE conform legislației internaționale.

Trianon

Pentru că de câteva zile se tot agită în spațiul public problema tratatului de la Trianon, am simțit nevoia să reamintesc câteva repere istorice legate de acel moment.

Ungurii au avut un stat al lor în evul mediu, dar acesta a fost ocupat de Austria în secolul XVI.

Înainte de Primul Război Mondial,

Primul zbor

Pe 18 martie 1906 (cu 110 ani în urmă) a avut loc la Paris primul zbor al unui avion care s-a ridicat în aer cu forțe proprii.

Constructorul avionului a fost românul Traian Vuia.

Întreaga aventură a industriei aviatice a început cu acest prim zbor și e bine să știm că au avut și românii o contribuție în acest domeniu.

Einstein

 Pe 14 martie 1879 s-a născut Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică și autor al Teoriei Relativității.

 A fost un om inteligent și nonconformist atât în ceea ce privește activitatea științifică cât și în viața personală.

 A revoluționat Fizica, arătând că spațiul și timpul sunt noțiuni relative, dar în același timp a fost și un promotor al pacifismului.

Gazonul

Tot primăvara e o perioadă bună pentru a semăna gazonul.

Trebuie să știți că există mai multe tipuri de gazon: gazon normal (cel mai folosit), gazon sport (care suportă să fie călcat), gazon rezistent la secetă, gazon pentru umbră, gazon cu flori (de mai multe tipuri) și alte câteva tipuri mai rar folosite.

Agenda melomanului pentru săptămâna 14-20 martie 2016

Marți, 15 martie, ora 19, la Ateneu puteți asculta un recital de vioară susținut de David Grimal.

Miercuri, 16 martie, ora 19, la Sala Radio va avea loc concertul Orchestrei de Cameră Radio.

Joi și Vineri la ora 19, la Ateneu puteți asculta concertul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”.

Joi și Duminică la Operă puteți vedea baletul „Corsarul”

Older entries