Obiecte de unică folosință

 Circulă pe net (și nu numai) tot felul de mesaje care ne îndeamnă să ne despărțim de vechile cunoștințe când acestea nu ne mai ajută să „evoluăm”.

 Cu alte cuvinte, să tratăm oamenii ca pe niște obiecte de unică folosință: să îi folosim cât avem nevoie și apoi îi aruncăm la groapa de gunoi a uitării (sau mai rău).

 Știu că așa ne tratează multe instituții (guvern, bănci, biserica, multinaționale etc.). Pentru ei suntem doar niște obiecte care trebuie să aducă profit și când nu mai aduc profit sunt înlocuite cu altele fără nici un fel de remușcări.

 Dar trebuie să facem același lucru și în viața personală?

 Eu cred că nu.

 Eu cred că o prietenie nu trebuie să fie legată doar de dorința obținerii unor beneficii. Frumos e să vezi și să iubești* omul de lângă tine și să fii alături de el și când nu mai ai nimic de obținut de la el.

 Altfel, dacă îi tratezi pe toți ca pe niște obiecte, sfârșești prin a te transforma tu însuți într-un robot fără suflet, adică tot un obiect.

 Știu că mulți îmi vor spune că sunt un fraier sentimental, dar prefer să fiu așa decât să mă transform în robot.

 

* Pentru că am primit multe comentarii idioate, precizez că prin cuvântul iubire eu mă refer la sentiment, nu la sex. Sunt totuși noțiuni diferite, care pot coexista, dar pot să existe și independent (sex fără iubire sau iubire fără sex).