Vaccinurile

 De câțiva ani de zile se desfășoară în România o campanie înverșunată împotriva vaccinurilor.

 Campania a fost inițiată de fundamentaliștii din asociația ortodoxă „Pro Vita” (care sunt și anti-avort și anti-catolici și anti-musulmani și anti-rock și anti-card și anti-orice).

 Ulterior a fost preluată și de alte asociații (cele mai multe ortodoxe, dar și câteva cu alte orientări). Olivia Steer e doar papagalul mediatic care repetă propaganda Pro Vita la televizor.

 Inițial i-am luat în râs (dacă ortodocșii nu se vaccinează, scăpăm de ei prin selecție naturală).

 Dar acum îmi dau seama că situația e mult mai serioasă.

 Dacă ar muri doar militanții anti-vaccin, aș zice că și-au făcut-o cu mâna lor (ar fi un fel de sinucidere).

 Dar faptul că ei sunt agenți purtători ai unor boli grave e o problemă de sănătate publică care poate afecta copii nou născuți care încă nu au ajuns la vârsta de vaccinare.

 Nu mai e vorba doar de viața lor, ci și de viața altora și de aceea cred că trebuie luate măsuri pentru a stopa această campanie criminală.

 În primul rând, statul ar trebui să desfășoare o campanie de informare cu privire la necesitatea vaccinării.

 În al doilea rând, ar trebui ca CNA să sancționeze posturile care difuzează asemenea enormități.

 Nu în ultimul rând, ar trebui să avem o lege clară privind obligativitatea vaccinării.