Ortodoxia românească

Astăzi e sărbătorit Sf. Andrei, considerat primul vestitor al creștinismului pe teritoriul României (mai exact în Dobrogea).

Cu această ocazie aș vrea să fac o trecere în revistă a situației actuale a ortodoxiei autohtone.

Încep prin a aminti că înainte de 1989, 99% dintre români erau atei declarați.

Când religia oficială de la Moskova s-a schimbat și au înlocuit ateismul cu ortodoxia, toți comuniștii au devenit subit ortodocși și aceiași oameni care înainte demolau biserici acum se laudă că ridică biserici.

În statistici avem niște cifre contradictorii: pe de o parte, declarativ avem o majoritate ortodoxă, pe de altă parte, în bisericile existente ar putea încăpea cel mult 3% din populație și dacă mergeți duminica prin ele veți vedea că majoritatea nu sunt pline.

Iar filmele de pe Vax Populi ne arată că mulți dintre ortodocșii declarați nu știu nici măcar ce sărbătorim de Paște sau de Crăciun.

Așadar, majoritatea se declară ortodocși pentru că asta e politica oficială, dar nu merg la biserică.

Dacă mâine doctrina oficială ar deveni islamul sau budhismul, ei ar deveni peste noapte musulmani sau budhiști (dar nu ar participa nici la slujbele cultelor respective).

Ei se declară ortodocși doar pentru a scăpa de persecuțiile autorităților.

Dar BOR se folosește de cifra credincioșilor declarați pentru a cere fonduri peste fonduri de la stat și pentru a-și impune dictatura asupra celorlalte culte, iar partidele neocomuniste au găsit în BOR un bun aliat în lupta împotriva occidentului, a drepturilor omului, a democrației și a modernizării.

Cam asta ar fi pe scurt situația actuală: o BOR dictatorială (sprijinită vizibil de partidele neocomuniste și național-socialiste) și o populație majoritar necredincioasă care de frică se declară ortodoxă.

Sunt convins că nu asta a dorit Sf. Andrei.