Energie infinită?

Presa noastră (inclusiv cea cu pretenții de seriozitate) a relatat în ultimele zile că în Germania ar fi fost pus la punct un reactor nuclear care ar furniza energie infinită.

Haideți totuși să rămânem cu picioarele pe pământ!

Orice elev care a învățat cât de cât la fizică știe că nu este posibil să construim un perpetuum mobile, deci nu e posibil nici să avem un reactor care produce energie infinită (dar jurnaliștii români au chiulit la lecția asta).

Și atunci ce au realizat totuși nemții?

Au construit un reactor în care pot produce o reacție de fuziune nucleară controlată.

Este o realizare importantă. Până acum, reacții de fuziune nucleară au fost produse în bombele cu hidrogen și odată declanșate nu mai puteau fi controlate.

Deocamdată este un reactor experimental, dar dacă tehnologia aceasta va fi dezvoltată în continuare, putem spera să ajungem și în faza în care să putem produce energie electrică în reactoare de fuziune nucleară controlată.

Dacă s-ar reuși acest lucru, am avea energia asigurată pe un termen destul de lung, pentru că rezervele de deuteriu sunt mari.

Totuși nu e o energie infinită, ci una pentru care avem combustibili pentru o perioadă mai lungă de timp.

Rămân deschise problemele de securitate nucleară. Cel mai mic defect ar putea transforma reactorul într-o bombă cu hidrogen.

Așadar e o realizare științifică semnificativă, dar nu vom vedea aplicații comerciale în viitorul apropiat și nici nu produce energie infinită.