Familia în istoria mioritică

Se vorbește intens în ultima vreme despre „familia tradițională”.

Indiferent în ce tabără vă situați, cred că e util să facem o scurtă călătorie în istorie și să vedem cam ce tradiții au existat în privința familiei.

Dacii practicau poligamia, femeile erau vândute și cumpărate, iar în familie erau obligate să se supună bărbatului.

A urmat cucerirea romană.

Trec peste faptul că împăratul Traian, care a cucerit Dacia, era gay (și nu numai el), pentru a vorbi totuși despre familia majoritară.

Romanii aveau o soție oficială (dar divorțurile și re-căsătoriile erau frecvente), însă aveau și un număr mare de sclavi și sclave cu care întrețineau relații după cum le plăcea. Și aici era o diferență: bărbatul putea viola orice sclav sau sclavă, dar femeia nu avea dreptul să se distreze cu sclavii. Deci era tot un fel de poligamie, dar mascată.

În România, sclavagismul a fost menținut până în secolul XIX, deci și aceste practici au continuat tot până atunci.

Inclusiv bisericile și mănăstirile aveau sclavi și sclave care aveau parte de același tratament din partea stăpânilor (poate nu chiar toți, dar există destule documente privind relații de acest gen).

Iar după abolirea sclaviei, ce se făcea înainte cu sclavele se făcea acum cu servitoarele, care pentru a-și păstra jobul trebuiau să accepte și asemenea relații.

Dar a continuat să se practice și poligamia pe față.

Despre Menumorut se știe clar că avea harem.

La fel și Mihnea Turcitul sau alte persoane de religie musulmană.

Stăpânirea turcească a durat până în 1877 și au mai trecut ceva ani până când au fost desființate toate haremurile.

Între sclavi și stăpânii de sclavi (boieri, preoți sau ce mai erau) mai exista o categorie de oameni liberi.

Să vedem cum era familia acestora.

Între obiceiurile tradiționale se numără și „Târgul de fete de pe Muntele Găina”. Este singurul care a supraviețuit până astăzi, dar e o mărturie a faptului că în mod tradițional fetele de măritat erau vândute și cumpărate.

Nu interesa pe nimeni dacă o fată îl iubea sau nu pe cel cu care se mărita. Fata era cumpărată și după ce se făcea nunta era obligată să facă tot ce vroia bărbatul.

Iar dacă bărbatul se plictisea de ea, putea să o închidă într-o mănăstire și să își ia altă soție.

Femeile nu aveau nici drept de vot, nici alte drepturi civile.

Cam astea ar fi pe scurt tradițiile poporului român în privința familiei.

În condițiile astea, îi înțeleg (până la un punct) pe bărbații care își doresc revenirea la familia tradițională, dar nu înțeleg ce motiv ar avea o femeie să își dorească așa ceva.

În ceea ce mă privește, prefer o familie mai modernă, bazată pe iubire, bună înțelegere și respect reciproc.