Comparație între trecut și prezent

Pe internet (și nu numai) există o propagandă sistematică care încearcă să ne convingă că era mai bine pe vremea comunismului și că Uniunea Europeană e rea și ne-ar fi mai bine fără ea.

De aceea m-am hotărât să vă prezint o comparație între trei perioade:

  1. Perioada comunistă
  2. Perioada dintre căderea comunismului și aderarea la UE
  3. Perioada actuală

1.  În perioada comunistă, salariul mediu pe economie era de 2500 lei/lună iar dolarul era 100 lei (deci salariul mediu era 25$/lună).

Din punct de vedere economic eram penultima țară din Europa (doar Albania o ducea mai rău). Toate țările vecine o duceau mai bine ca noi.

Foarte puțini români aveau o casă a lor, iar majoritatea locuiau cu chirie.

Chiar dacă reușeai cumva să îți faci o gospodărie mai răsărită, erai declarat chiabur și averea era confiscată.

În magazine nu se găseau nici măcar alimentele de bază. Până și pâinea era pe cartelă, iar carnea era o adevărată raritate.

De banane, portocale sau alte bunuri din import, nici nu mai vorbim. Trebuia să ai pile serioase ca să poți face rost de așa ceva.

Curentul, apa sau căldura se opreau zilnic timp de câteva ore, așa că stăteam în întuneric și frig.

La televizor era un singur post și erau doar 2 ore pe zi de program (din care una doar cu laude la adresa lui Ceaușescu).

Nu mai amintesc regimul de teroare politică în care puteai fi arestat pentru o vorbă.

Era foarte greu să pleci într-o călătorie în străinătate, iar în țările occidentale era aproape imposibil de ajuns.

Ca să îți cumperi o mașină trebuia să stai ani de zile la coadă, iar după ce o cumpărai nu aveai voie să mergi cu ea decât di 2 în 2 săptămâni (asta dacă găseai benzină, altfel nici atunci).

De Internet, smartphone și alte tehnologii moderne nici nu se auzise.

2. După Revoluție a urmat o perioadă în care România a încercat să se descurce singură, iar rezultatul a fost un dezastru economic.

Se găseau de toate în magazine, dar era o inflație galopantă și constatai ca salariul nu îți ajunge nici să mănânci de la o lună la alta.

La un moment dat, România a intrat în incapacitate de plată.

Pentru că nu mai exista altă soluție, toate partidele s-au reunit și au decis că singura salvare este aderarea la UE și NATO (inclusiv Vadim-Tudor a semnat documentul pentru că realmente nu mai aveam altă soluție).

3. Uniunea Europeană a acceptat să ne scoată din „rahatul” în care ne-am băgat singuri și astfel a început o epocă de dezvoltare.

În prezent, salariul mediu pe economie este 525$ (deci de 21 de ori mai mare decât în vremea comunismului).

Din punct de vedere economic am depășit țările europene din afara UE și chiar și o țară UE (Bulgaria), iar în prezent singura țară vecină care o duce mai bine ca noi a rămas Ungaria.

Acum, 90% dintre români au o locuință proprie.

În magazine găsim de toate (numai bani să avem).

Avem zeci de posturi TV, avem internet, telefonie mobilă și multe altele.

Mașinile s-au înmulțit de nu mai au loc pe străzi.

Putem călători unde ne place.

Nu am ajuns încă la nivelul Franței sau  Germaniei, dar aș zice că e mai bine decât ce a fost în trecut.

În concluzie, aș zice că nu are rost să plângem după trecut, nici să ne gândim să ieșim din UE, în schimb trebuie să ne străduim să ne integrăm mai bine în structurile euro-atlantice și să ajungem din urmă țările dezvoltate.

Iar în ceea ce-i privește pe propagandiștii comunismului, fiți siguri că ei nu vor să ne fie nouă bine, ci urmăresc să fragmenteze UE pentru ca apoi să poată pune mâna pe țările mici rămase fără apărare.