Impozite și multinaționale

Guvernul a anunțat că intenționează să schimbe sistemul de impozitare și să treacă de la impozitul pe profit la un impozit pe cifra de afaceri.

Scopul declarat ar fi ca multinaționalele să plătească mai multe impozite statului român.

Până la multinaționale, impozitul în forma în care a fost anunțat are toate șansele să distrugă firmele locale.

Iar multinaționalele sunt convins că vor găsi metode legale de a „fenta” statul român cum au făcut-o și până acum.

Poate ar fi bine să înțeleagă și trepădușii guvernamentali că lupta cu multinaționalele nu poate fi dusă de un stat singur.

Problema multinaționalelor poate fi rezolvată doar de organisme suprastatale, cum ar fi UE sau OMC.

De aceea, e necesară o coordonare cu celelalte state europene și nu introducerea unui impozit fantezist care ar distruge toți agenții economici.