Știri pe scurt

  •  Guvernul a anunțat că vaccinările vor fi obligatorii, iar cei care refuză vaccinarea copiilor vor fi sancționați. Susțin această măsură.
  • Patriarhul a anunțat că își cere scuze pentru scandalurile sexuale din BOR. E bine, dar nu e suficient. Mă interesează destul de puțin cu cine se culcă ierarhii BOR, în schimb aș fi interesat de încetarea persecuțiilor BOR împotriva minorităților religioase, etnice sau de altă natură.
  • România și-a îndeplinit obligațiile internaționale și a interzis accesul lui Rogozin în spațiul nostru aerian. Au făcut bine. Rușii încearcă acum să facă circ, dar noi trebuie să ne vedem de treaba noastră, iar la protestul lor să răspundem doar că am îndeplinit obligațiile care ne revin.
  • Se vorbește despre introducerea unui nou tip de act de identitate electronic care să aibă și rolul de card de sănătate. În principiu nu ar fi rău, dar trebuie să fie pus la punct sistemul informatic care să facă față folosirii acestor acte și să nu se mai blocheze ca sistemul actual.