Soluția anti-dumping social

Principala problemă ridicată de Emmanuel Macron în timpul vizitei la București dar și în alte ocazii este cea a dumpingului social.

Adică, problema este că un angajat al unei firme din România (de exemplu) poate fi detașat în Franța și să fie plătit după standardele românești (deci sub salariile din Franța) iar acest lucru creează distorsiuni pe piața muncii de la ei.

Soluția este simplă: introducerea salariului minim identic în toate țările UE. În felul acesta, indiferent în ce țară ar lucra, angajatul respectiv ar fi plătit la fel și ar fi eliminat dumpingul social.

Îmi dau seama că această egalizare nu se poate face peste noapte, dar în timp spre asta ar trebui să ne îndreptăm.

Problema este că nici Macron, nici politicienii noștri nu vor așa ceva.

Ei vor să ne oblige să muncim pe bani puțini, dar să găsească niște modalități să nu putem face asta în occident și de aici tot felul de artificii și învârteli.

Toți ar inventa orice, numai să nu ne plătească.