Educația parentală între necesitate și dogmatism

În ultima vreme se discută intens despre un proiect de educație parentală (între timp retras de pe site-ul ministerului).

Din păcate, ca și în alte domenii, în loc de argumente raționale auzim doar lozinci pro sau contra.

Am citit și câteva poziții argumentate, dar prea puține.

De aceea, am simțit nevoia unui articol care să trateze problema cu calm, fără să devină dogmatic nici într-un sens, nici în celălalt.

Este clar că atunci când un copil vine pe lume, nu vine dotat cu manual de utilizare.

De aceea, e nevoie ca părinții să învețe de undeva cum se crește un copil.

De la lucrurile elementare de genul cum se schimbă scutecele sau cu ce hrănim copilul în funcție de vârstă și starea de sănătate, până la lucruri complexe care țin de educație, avem nevoie de sfaturi.

Toate acestea trebuie învățate de undeva.

Din acest punct de vedere, o formă de educație parentală este chiar necesară.

Dar când și cum trebuie făcută această educație?

Este indicat să o facem în învățământul preuniversitar?

Aș spune mai degrabă nu.

Educația parentală se adresează unor persoane adulte, deci ar trebui să avem niște cursuri gândite pentru această categorie de oameni.

Pe de altă parte, aspectul care a generat scandalul este legat de conflictul între tradiționalism și curentele progresiste.

Eu cred că abordările dogmatiste și de o parte și de alta sunt greșite.

Disputa gay-antigay cred că nu are ce căuta aici. Putem să fim toleranți cu oricine, dar biologia rămâne biologie și cuplurile gay nu pot da naștere la copii. Așadar nu are rost să includem acest aspect în educația parentală.

Pe de altă parte, familia tip mama+tata+copii nu este singurul model întâlnit în practică.

Mai mult de jumătate din copii ajung ca pe parcursul vieții să treacă prin episoade care nu pot fi încadrate în acest model: unii se nasc de la bun început în afara căsătoriei, alții ajung să fie crescuți de un singur părinte în urma divorțurilor, avem și multe cazuri de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate și o mulțime de alte situații.

Trebuie să găsim forme de educație parentală care să se adreseze și acestor categorii de familii mai puțin clasice, dar în același timp să îi respectăm și pe cei care preferă varianta clasică.

Probabil că soluția va fi să avem mai multe tipuri de cursuri pentru diferitele tipuri de familii și fiecare să își poată alege ce i se potrivește.

Și nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim cine va ține aceste cursuri și să formăm mai întâi profesori pentru asta.