Ziua Franței

Pe 14 iulie este Ziua Națională a Franței. Felicităm toți francezii cu această ocazie.

Revoluția Franceză din 1789, care e sărbătorită astăzi, a reprezentat o schimbare profundă nu numai în Franța ci în întreaga Europă.

Monarhia a fost abolită și regele a fost executat. Privilegiile feudale ale nobililor și clericilor au fost desființate.

A fost proclamată prima republică franceză, bazată pe principiile „Liberté, égalité, fraternité”.

A fost adoptată și „Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului”, document care a stat la baza legislației ulterioare privind drepturile omului.

Ideile Revoluției Franceze au fost un model și pentru alte țări.

Inclusiv la noi, mulți dintre intelectualii secolului XIX au studiat la Paris și au adus de acolo pe lângă cunoștințele academice și ideile revoluționare care au dus la formarea statului numit România.

Și după aceasta, Franța a rămas un aliat important al românilor și ne-a ajutat în multe ocazii.