Unirea cu Basarabia

Astăzi este și aniversarea unirii Basarabiei cu România, prilej cu care unii vorbesc despre posibilitatea unei noi uniri de acest gen în zilele noastre.

Această regiune are o istorie de mii de ani și în acest timp a aparținut României doar între 1918 și 1940.

Unirea de atunci s-a produs într-un context special: în Rusia s-a instaurat comunismul,

Trianon

Pentru că de câteva zile se tot agită în spațiul public problema tratatului de la Trianon, am simțit nevoia să reamintesc câteva repere istorice legate de acel moment.

Ungurii au avut un stat al lor în evul mediu, dar acesta a fost ocupat de Austria în secolul XVI.

Înainte de Primul Război Mondial,

Primul zbor

Pe 18 martie 1906 (cu 110 ani în urmă) a avut loc la Paris primul zbor al unui avion care s-a ridicat în aer cu forțe proprii.

Constructorul avionului a fost românul Traian Vuia.

Întreaga aventură a industriei aviatice a început cu acest prim zbor și e bine să știm că au avut și românii o contribuție în acest domeniu.

Mărțișorul

 În antichitate, anul nou începea la 1 martie și cu această ocazie aveau loc diferite ritualuri care aveau scopul de a aduce noroc, prosperitate și alte lucruri bune în casele oamenilor.

 După ce anul nou a fost mutat la 1 ianuarie, unele din aceste ritualuri (plugușorul, semănatul, sorcova etc.) au migrat la noua dată.

Inchiziția ortodoxă

De obicei, când vine vorba despre inchiziție, BOR spune că inchiziția e o instituție catolică și ei nu au avut așa ceva.

E și nu e adevărat.

Ortodoxia nu a avut o instituție cu numele „inchiziție”, dar asta nu înseamnă că soarta celor pe care ei îi decretau „eretici” era mai bună.

Galileo Galilei

Pe 15 februarie 1564 s-a născut Galileo Galilei, matematician, fizician, astronom și filosof italian.

A descoperit legile relativității galileene, fazele planetei  Venus, petele solare, sateliții lui Jupiter și altele.

Pentru că a îndrăznit să spună că Pământul se rotește în jurul Soarelui, a intrat în conflict cu Biserica (cea mai cumplită rețea de crimă organizată pe care a cunoscut-o istoria lumii).

Atlantida

Unul din miturile care au aprins imaginația oamenilor este și cel al Atlantidei, țara înghițită de mare.

Mitul a fost consemnat în scris de Platon, dar înainte să ajungă la el circulase pe cale orală timp de câteva secole.

Probabil că mitul a pornit de la o întâmplare reală, dar în timpul transmiterii de la o generație la alta este clar că detaliile povestirii (localizarea exactă,

Ziua Unirii

Pe 24 Ianuarie sărbătorim Unirea Moldovei cu Țara Românească, care a avut loc în 1859.

A. I. Cuza a fost ales Domn și la Iași și la București și astfel cele două provincii ale Imperiului Otoman (Moldova și Țara Românească) s-au unit în una singură, cu numele România.

În 1877 România a devenit stat independent.

Rebeliunea legionară

Zilele acestea se împlinesc 75 de ani de la rebeliunea legionară din 1941.

E bine să ne amintim de aceste lucruri și să facem tot ce e posibil ca să nu se mai repete.

Legiunea Arhanghelului Mihail a fost o mișcare politico-religioasă ortodoxă cu un puternic caracter extremist.

Ar fi bine să amintim că deși ei se dădeau mari patrioți,

Roșia Montană – Monument

Ministrul Culturii a decretat localitatea Roșia Montană monument istoric.

Asta înseamnă că acolo nu se va mai putea face minerit de nici un fel și nici alte activități industriale.

Pentru problemele ecologice se mai puteau găsi soluții (sunt mai multe metode de extragere a aurului și se putea găsi una acceptabilă pentru mediu),

Sfântul care a inventat spitalele

Printre multe răutăți, istoria ne arată că oamenii bisericii au mai făcut și câte ceva bun.

Pe 1 ianuarie după calendarul ortodox sau pe 2 ianuarie după cel catolic este sărbătorit Sf. Vasile, Episcop de Kayseri (Turcia).

Activitatea lui principală a fost în domeniul religios, dar a avut și o contribuție la dezvoltarea medicinei.

Ritualuri românești de Anul Nou

A trecut Crăciunul și ne apropiem de Anul Nou.

Ritualurile de Anul Nou sunt inspirate din lumea satului: Plugușorul, Semănatul, Capra și altele.

Dar, e interesant de constatat că în realitate, nimeni nu iese la arat și semănat în ianuarie.

Aceste obiceiuri rituale au apărut în antichitate, când anul nou începea la 1 martie (o reminiscență a acelor vremuri e mărțișorul).

Revoluția

Se împlinesc 26 de ani de când am reușit să scăpăm de dictatura comunistă.

Pentru cei care nu au trăit acele vremuri (sau erau prea mici ca să le înțeleagă), amintesc că pe timpul lui Ceaușescu nu se găseau nici măcar alimentele de bază, curentul se întrerupea tot timpul, căldura la calorifer se dădea cu țârâita,

Scenarita

De fiecare dată când se apropie zilele de aniversare a Revoluției din ’89, toate fosilele bolșevice încep să ne intoxice cu scenarii privind „agenturili străine” (citat din discursul lui Ceaușescu).

Revoluția a apărut într-un context internațional favorabil, în care Gorby a decis să le permită popoarelor să își decidă singure soarta și să nu mai trimită trupe sovietice ca să înăbușe revoluțiile.

Conspirația proștilor

În timp ce unii acuză tot felul de conspirații universale împotriva bietei noastre țărișoare, vedem că cea mai mare catastrofă pentru România sunt chiar proștii autohtoni.

Anul acesta au fost distruse cu buldozerele două cetăți dacice: una de o asociație de crescători de bovine care au nivelat terenul ca să nu-i mai încurce ruinele,

De la cine a luat Cuza averile

Mult prea fericitul Daniel a cerut public guvernului să îi dea toate averile naționalizate de Cuza.

Numai că din punct de vedere istoric și juridic ar fi o mică problemă: Cuza nu a luat nimic de la Patriarhia Română, pentru simplul motiv că aceasta nu exista.

Patriarhia Română a apărut abia în anul 1925,

Newer entries
Older entries